Vecernie
Nichifor Crainic
Pe-aici, în sus, e schitul la capăt de colnic.
L-a zugrăvit pe vremuri Ilarion cel drept
Cu sfinţi între ştergare de galben borangic
Şi sfinte-mpodobite cu icusari pe piept.
Auzi, un clopot mişcă văzduhul peste munţi
Şi se bolteşte-n sunet cât cerul de mărgean
De dincolo de lume te-ndeamnă să renunţi
O taină fără de moarte la veacul pământean.
Vom asculta din strană vecernia-n sobor
Când intră-n schit odată cu pasul serii lent
În murmure ca zvonul albinelor în zbor
Năluci călătorite din Vechiul Testament.
Cu aur pe odăjdii, îmbălsămaţii tei
Vor îngâna soborul prin geamurile mici.
Eu recita-voi psalmul sublim 103,
Iar tu Lumină lină m-aş bucura să zici.
Când, la sfârşitul slujbei, vom săruta sfios
Argintul sfintei scoarţe de Evangheliar,
Ne va părea o clipă că ne-a zărit Hristos,
Mişcând încet perdeaua intrării în altar.
